50+ Povestea celor 52 de trasee de peste 8a parcurse în 5 luni de Prâslea cel Voinic (aka Darius Râpă)

D.A.R.: „Anul 2020 a fost pentru mine cel mai frumos an petrecut în prize. 2020 a debutat însă cu un mare necaz, sau mă rog, așa mi s-a părut în acel moment. Dintr-o dată, cineva a anulat toate întrecerile sportive! Derută totală … am simțit că mi-a fost tras preșul de sub picioare și am căzut în cap. Mă simțeam năuc. Nu puteam pricepe ce-i aia escaladă fără competiții! Am sperat și am tot așteptat până spre sfârșitul lunii iulie. Apoi, Bogdan a hotărât să îngropăm definitiv întrecerile și să tragem tare pe stâncă.”

B.D: Cam acesta este începutul poveștii noastre văzut de Darius. Caravana „cantonamentelor fără sfârșit” a pornit undeva, în iulie și s-a încheiat zilele trecute, în prag de An Nou.

Cu excepția primelor acțiuni desfășurate în țară, nu a existat un calendar prestabilit; trăiam doar incertitudinile vremurilor lui Covid Vodă. Un cantonament, o ieșire de câteva zile, toate veneau ca o surpriză.

D.A.R.: „Surpriza cea mai mare a fost însă pentru cei de acasă. Plecam pentru o zi, doua și veneam după patru, cinci; plecam pentru o săptămână și reveneam … peste o lună.”

B.D: Nu ne-am propus niciun grad și, cu atât mai puțin, nici parcurgerea unui număr anume de trasee. Puținele ieșiri anterioare la stâncă au produs un palmares al naibii de subțire, concretizat pentru Darius într-un traseu de 8b și unul de 8a … atât ! Alex se mândrea doar cu un 7b+.

D.A.R: „Nu aveam o așa mare experiență de cățărat la stâncă. În fiecare vară, în vacanță mergeam o dată, cel mult de doua ori în Sohodol sau Bulgaria. Nici cu pregătirea nu stăteam chiar bine; închiderea sălii ne-a afectat. Am căutat să mă bucur de parcurgerea a cât mai multor trasee, să mă obișnuiesc cu stânca, să o pot „citi” ca pe o poveste. Asta la început … apoi, cu fiecare traseu parcurs și, mai cu seamă, cu fiecare surpriză ce anunța încă o ieșire la stâncă sau cantonament, am început să sper la mai mult, să-mi descopăr obiective. Primul obiectiv a fost să reușesc să fac din nou 8b”

B.D: La început am căutat o manieră de parcurgere a traseelor cât mai apropiată de cea din competițiile sportive, căutând să le urcam dintr-o singură încercare, dând și ultima picătură de energie din noi, țintind să urcăm cât mai sus, sperând din tot sufletul să ajungem în top.

Traseele pe care nu le puteam rezolva din cel mult 6 încercări le abandonam. Nu au fost prea multe; în general cele de 8c. La acestea am simțit că trebuie o altă abordare, o altă strategie. Nu am insistat prea mult pe acest grad, considerând că nu are rost acum să îngropăm un cantonament într-un proiect.

D.A.R: “La anul vreau să muncesc mai mult și să fac grade și mai mari, chit că voi sta la un traseu și o săptămână întreagă.”

B.D: Odată cu avansarea în toamnă, oboseala multelor săptămâni petrecute în cantonamente și scurtarea orelor de lumină ne-au făcut să schimbăm un pic această strategie de tratare a traseelor. Astfel, am început să nu mai cer ducerea până la capătul puterilor a primei încercări, fapt care impunea pauze lungi de recuperare. Dacă se putea face traseul flash, fără eforturi disproporționate, inutile, era ok. Altfel, transformam încercarea într-o acțiune de studiu a traseului. Cu prizele identificate și planul de mișcări făcut, focalizam finalizarea traseului pe a doua încercare.

D.A.R: „Altceva … ? Sunt multe povești haioase, dar și învățăminte pe care sper să le păstrez la fel de vii în memorie, pentru a le povesti prietenilor și, mai cu seama pentru a-mi fi de folos în anul care vine în marile întreceri la care voi avea poate șansa să particip. Și, dacă și anul care vine voi fi nevoit să stau pe tușă, atunci cu siguranță toate acestea îmi vor fi și mai folositoare la revenirea pe stâncă.”

P.S. de D.A.R.: Mulțumesc Federației, clubului (Alpin Club Carpatic) și, mai cu seamă, antrenorilor mei Robert Cohn, Bogdan Dudău și Marian Bucneru care mi-au conferit pregătirea ce mi-a permis parcurgerea tuturor acestor trasee.

Mulțumesc și partenerului și colegului meu de cameră Alex Zaharia, care m-a acompaniat în toate aceste ieșiri și fără de care, lungile perioade petrecute departe de casă ar fi fost greu de suportat.

Nu în ultimul rând îi mulțumesc fratelui meu Cristian, care mi-a fost model și care este principalul meu sprijin, atât în sport, cât și în viața de zi cu zi.