Cuvântul cheie este organizarea. Interviu cu Laura Mareș
Pe 22 octombrie, la ora 10:00, Laura Mareș în vârstă de 43 de ani, medic oftalmolog din Iași, a reușit ascensiunea celui mai înalt punct al muntelui Ama Dablam (6.812 m) din Himalaya (Nepal), fără suport Sherpa și fără utilizarea de oxigen îmbuteliat, făcând echipă cu Justin Ionescu, antrenor de alpinism și escaladă.
Pe data de 5 octombrie, cei doi au ajuns în Kathmandu, urmând o etapă necesară de aclimatizare pe Valea Khumbu spre tabăra de bază a Ama Dablam şi prin ture repetate pe munte, timp în care și-au amenajat singuri cele două tabere intermediare spre vârf.
Echipa a atins vârful pe ruta clasică, cea mai populară, cea sud-vestică. Ascensiunea a început din tabăra 2, la ora 2,00 AM și a durat 8 ore, desfășurându-se pe un traseu foarte tehnic și abrupt, surplombant pe alocuri, ce presupune cățărare mixtă, pe stâncă, gheață și zăpadă. Muchiile sale ascuțite și fețele abrupte fac ca Ama Dablam să fie numit și Matterhornul Himalayei.
Laura Mareș, legitimată la Alpin Club Carpatic din București, divizia Elite Mountaineering. În această calitate a acceptat să îmi ofere un scurt interviu despre pasiunea ei pentru munți înalți. Vă invit să îl citiți în rândurile de mai jos.
Alex Codreanu (A.C.): Când și cum ți-ai început activitatea alpină?
Laura Mareș (L.M.): În urmă cu 5 ani, mai exact în iulie 2013 cu o ascensiune pe Elbrus (5.642 m), pentru care m-am hotărât brusc cu 6 luni înainte.
A.C.: Ce ture au mai urmat după aceasta?
L.M.: Mont Blanc (4.810 m), Kilimanjaro (5.895 m), Musala (2.925 m), Damavand (5.671 m), Triglav (2.864 m) și începând cu 2016 ascensiuni mai tehnice: Matterhorn ruta Leone (4.478 m), ascensiune de iarnă Mont Blanc în luna decembrie până la altitudinea de 3810 m, Island Peak (6.189 m), Kala Patthar (5.643 m), Dufourspitze ruta italiană (4.634 m), Aconcagua tentativă pe ruta Ghețarul Polonez reușită pe ruta clasică (6.962 m), Grossglockner ruta Studlgrat (3.798 m), Dent du Geant (4.013 m).
A.C.: În afară de activitatea alpină, ai mai făcut alt sport înainte?
L.M.: În copilărie am făcut 10 ani de gimnastică artistică (6 ani) și ritmică (4 ani), apoi ocazional, aerobic și pilates. Am fost mereu o persoană activă. Din ianuarie 2013 mă antrenez constant, ca pregătire pentru munte.
A.C.: Cum se împacă profesia, pasiunea și viața de familie?
L.M: Cuvântul cheie este organizarea. Permanent le combin pe toate, având un loc fiecare în viața mea. Nu este ușor, mereu știu cu luni înainte ce am de făcut în fiecare zi, spre disperarea uneori a celor din jur. Am familie și sunt oftalmolog cu normă întreagă.
A.C.: Ne poți spune concret în ce a constat antrenamentul pentru Ama Dablam? În ce raport ai combinat escalada, fitnessul, alergarea pe stadion și turele pe munte?
L.M.: La jumătatea lunii ianuarie, după ce m-am întors din Aconcagua, m-am apucat de pregătire, mai precis m-am reapucat. Cam de 2-3 ori la sală (cardio vascular și respirator plus tonifiere, coordonare, echilibru), de 1-2 ori la stadion (concret în fiecare duminică, dacă eram acasă, la 7.30 ploaie vânt zăpadă soare, făceam o oră de scări). La munte am mers un weekend pe lună/ la 2 luni, din păcate nu am reușit mai des (locuiesc la Iași și autostrada spre Brașov lipsește în continuare, se fac 5 ore și cunosc fiecare metru din drum) și în iulie am fost 10 zile în Alpi, la cățărat. La sala de escaladă nu am fost deloc, urmează să mă reapuc.
A.C.: Ce părere are familia despre expedițiile tot mai tehnice la care iei parte?
L.M.: Îngrijorarea și stresul sunt din ce în ce mai mari!
A.C.: Îți încurajezi copiii să îți urmeze pasiunea?
L.M.: O încurajez pe fiica mea să fie activă, să facă orice fel de mișcare. Înoată, patinează, schiază, joacă volei. A început să meargă la cursuri de cățărat și mergem pe munte de câte ori avem ocazia. Restul va decide ea.
A.C.: Cum a fost pe Ama Dablam? Vârsta și stilul de viață au fost un impediment pentru această ascensiune?
L.M.: A fost foarte greu pentru că eram doar noi doi, fără ajutor din afară și pentru că traseul este dificil, tehnic mixt, foarte înclinat. La vârf am urcat în 8 ore din tabăra 2, am coborât în 4 ore. Cel mai greu a fost să nu abandonez, să continui să merg pas după pas. În continuare nu-mi vine să cred că am reușit! Pregătită fizic la nici o expediție nu mă simt așa cum aș vrea, mereu este loc de mai bine, dar fac tot ce pot. Legat de vârstă, sunt cel mai bun exemplu al zicalei „age is just a number”!
A.C.: Simți că există o creștere a numărului românilor care se îndreaptă spre munți înalți? Care este raportul femei / bărbați care fac expediții de altitudine?
L.M.: Este clar o tendință în creștere, dar, în continuare, sunt doar câteva zeci de români care fac asta, din păcate. Femeile sunt în minoritate, aștept o susținere sinceră din partea voastră :))). Cred că există mulți pasionați de munți înalți dar impedimentul principal este cel financiar, costurile unor astfel de expediții fiind inaccesibile multora dintre noi.
A.C.: Ce planuri de viitor ai? Vei continua cu expedițiile pe munți înalți sau te tentează să explorezi și alte discipline alpine?
L.M.: Deja visez la următoarea. Momentan munții înalți sunt țelul meu, sper să fiu sănătoasă să mă pot pregăti și să găsesc și finanțare pentru toate visele care zburdă în capul meu!
