Eu mă antrenez aici. Interviu cu Elena Rădulescu. Partea a II-a
Continuăm interviul cu Elena Rădulescu, o prezență adolescentină obișnuită în sala de escaladă și bouldering Carpatic. În această ultimă parte a interviului Elena ne povestește planurile ei de viitor, cum escalada i-a schimbat viața și despre necesitatea ca escalada să capete o mai mare vizibilitate în rândul copiilor și tinerilor.
Prima parte a acestui interviu poate fi accesată aici.
Alex Codreanu (AC): Ați ieșit la stâncă până acum?
Elena Rădulescu (ER): N-am prea ieșit la stâncă, dar îmi doresc extrem de tare. Anul acesta, fiind a VIII-a, mi-au spus ai mei „băi, ia stai tu acasă puțintel”, dar acum sper ca, fiind a IX-a, să îi iau pe Biță de mânuță și să mergem la cățărat la stâncă.
AC: Ai văzut ceva îmbunătățiri la colegii tăi de grupă după ce au fost la stâncă, sau nici ei nu au suficient de multe ieșiri?
ER: Nici ei nu a fost atât de mult încât să conteze.
AC: Faptul că te cațeri ți-a influențat viața personală? Mă refer aici la alimentație și odihnă.
ER: Să știi că are un impact foarte mare asupra vieții mele, inclusiv chestii mai subtile. Mi se pare că îți dezvoltă capacitatea de a găsi soluții la probleme, adică îți pune mintea la contribuție, îți face creierul să gândească mult mai mult în situații obișnuite, din viața de zi cu zi. Vii aici la sală, vezi trasee, la care trebuie să găsești o soluție, și anume o soluție care ți se aplică ție, pe care numai tu poți să o duci la bun sfârșit, ori asta este o abilitate care chiar îți folosește.
La aspectele practice, dorm mult mai bine. După ce vin seara de la antrenament am cel mai bun somn. Cred că și la alimentație m-a influențat în bine, dar recunosc că nu sunt extrem de atentă la acest capitol, adică sunt copil, îmi place ciocolata, mănânc multă ciocolată. Știu însă că înainte de antrenament trebuie să mănânc bine, să nu mor pe aici de foame, sau să fiu obosită. Știu, de asemenea, că trebuie mănânc bine după, să beau destulă apă.
Mi se pare că devii mai deschis la provocări, îți schimbă mentalitatea. Pe mine m-a schimbat foarte mult cățăratul.
AC: Ai intrat până acum în concursuri?
ER: Da, dar n-am făcut mare chestie la ele. Dar intenționez să mai particip anul acesta.
AC: Ai intrat în concursuri naționale?
ER: Nu, în nici un caz. Doar din astea standard, organizate de Carpatic sau de alte săli de cățărat, adică nimic super-profi.
AC: Și cum a fost?
ER: Foarte interesant. O dată pentru că e foarte mișto toată atmosfera de concurs, pentru că te motivează, devii alt om când ești în concurs, te cațeri cu totul altfel. Tot ce gândești tu și felul cum crezi că te cațeri de obicei se schimbă 100% când ești în concurs.
Mi-am și luat-o de multe ori în concurs, adică m-am cățărat super-prost. Am avut zile în care m-am cățărat super prost și zile în care m-am cățărat foarte bine. E foarte interesant așa, nu știi niciodată cum va fi. Îmi place cum te provoacă un concurs, cum devii tu și cum ajungi să te cațeri.
AC: E clar că la concurs există presiune și emoții de concurs. Treaba asta pe tine te ajută, te stimulează, sau ți se pare că e un handicap?
ER: Există momente și momente. Există concursuri în care presiunea m-a stimulat foarte tare și chiar m-a motivat și concursuri în care am fost efectiv paralizată de emoție. Și nu a fost mare diferență între ele; am reacționat diferit la același tip de concurs. Nu m-am prins încă dacă presiunea mai mult mă stimulează sau dacă mă oprește.
AC: Concursurile astea au fost de bouldering sau de escaladă?
ER: Bouldering în pricipal, dar au fost și câteva de escaladă.
AC: Ai în viitor planuri să îți crești participarea la concursurile astea, să le zicem amicale? Eventual să intri și în concursuri naționale?
ER: Vreau să mă duc la cât mai multe. Nu mi-am propus neapărat să ajung la concursuri naționale, mi-am propus să mă cațăr bine și orice ar fi, să dau tot ce am eu mai bun. Dacă voi ajunge la concursuri superioare, va fi super, dar nu e neapărat o chestie pe care mi-am propus-o.
AC: Cum crezi că se va împăca cățărarea cu viața de licean și, de ce nu, cu viața ta profesională de mai târziu? Apropos, te-ai gândit ce vrei să faci mai încolo?
ER: Nu, sunt prea multe opțiuni, nu m-am hotărât încă. Nu știu ce vreau să fac. E o întrebare foarte bună, toată lumea mă întreabă. Eu însă habar n-am ce voi face. Mă văd făcând foarte multe lucruri. Dacă m-aș fi priceput foarte bine la o singură chestie, atunci alegerea ar fi fost simplă. Nu e cazul meu. Adică îmi plac foarte multe lucruri și mă văd făcând foarte multe lucruri.
AC: OK, hai să definim câteva. Care sunt direcțiile în care tu te consideri că ai aptitudini și pe care le iei în calcul?
ER: Îmi place foarte mult matematica și fizica pe de o parte. Pe de altă parte îmi place foarte mult ideea de drept și avocatură. Partea juridică mi se pare extrem de interesantă. Îmi place foarte mult să citesc, deci mă văd și jurnalist …
AC: Muritor de foame.
ER: Muritor de foame, exact.
Nu știu cum se vor pupa cățărarea cu viața de licean. Ideea e că mi-am propus să îmi gestionez timpul foarte bine pentru a le putea împăca pe toate.
AC: Trebuie.
ER: Clar, aceasta va fi o oarecare prioritate. Adică dacă va apare o urgență și va trebui să merg undeva, voi merge, însă cățăratul e mai important. În plus, îmi place.
AC: Să înțeleg că cățărarea este mai importantă decât o ieșire în oraș cu prietenii?
ER: Cred că da. Știi care e ideea? Eu vin la cățărat în timpul săptămânii, de luni până vineri, și în general ieșirile în oraș sunt vineri, sâmbătă și duminică. Deci nu asta va fi problema. Le facem pe toate.
AC: Ieșirile la stâncă unde le bagi?
ER: Asta așa e. Deci va fi cu ieșiri la stâncă, clar. Adică dacă va zice Biță „băi, ieșim la stâncă sâmbătă”, atunci ieșim la stâncă sâmbătă!
AC: Este evident că escalada și bouldering-ul ți se potrivesc mânușă. Nu îmi dau seama în schimb cât de mult îți reprezinți generația din care faci parte. Ce crezi, cățărarea ar trebui promovată mai mult în rândul celor de vârsta ta?
ER: 100% da. Ar trebui promovată mult mai mult. Pentru că lumea nu știe de sportul ăsta. Când spui baschet, fotbal, tenis, începe lumea să-ți enumere cei mai buni fotbaliști, toate tenismenele foarte bune. Când spui cățărat, lumea se uită la tine și te întreabă dacă e sport. Trebuie promovat și comercializat sportul ăsta. Chiar dacă că nu e pentru toată lumea, sunt sigură că sunt foarte mulți copii care ar dori să încerce.
Eu, spre exemplu, nici nu știam că există sportul ăsta înainte să vin la o zi de naștere. Există foarte mulți copii, adolescenți și adulți cărora le-ar plăcea să încerce, dar pur și simplu nu au auzit sau nu știu că există antrenamente pe bune. Din acest motiv trebuie promovat mai mult. Este un sport foarte creativ și foarte interesant pentru adolescenți și copii pentru că aici nu doar driblezi o minge până la coș. Este aventuros, nu este plictisitor. Lumea trebuie să afle de el, pentru că dacă nu află de el nu are cum să le placă.
AC: În grupa cu care te antrenezi, care este sentimentul general? Colegii tăi de grupă sunt la fel de motivați ca și tine? Vor și ei să continue?
ER: Cred că da. Și ei vor să continue, dar nu știu în ce măsură. Trei dintre ei sunt a XII-a și vor la facultate în străinătate.
AC: Sunt multe săli de cățărat în afară.
ER: Exact.
AC: Unde vor să plece?
ER: Cred că în Marea Britanie. Uite, spre exemplu, Andreea vrea să facă desen, design de jocuri video, ceva de genul ăsta, este foarte talentată.
AC: La final de interviu te las pe tine să transmiți un mesaj celor de vârsta ta, care poate nu au descoperit încă escalada.
ER: Veniți la cățărat copii pentru că e un sport care chiar poate să îți schimbe toată mentalitatea și, deși sună ca un clișeu, toată viața în general. Merită încercat! Escalada poate deveni ceva ce iubești atât de mult și poată să devină o plăcere atât de mare încât … veniți la cățărat copii!
AC: Mulțumesc foarte mult Elena.
ER: Și eu mulțumesc.
