Stagiu practic de inițiatori și instructori în escaladă
În perioada 12 -15 Februarie 2024, Alpin Club Carpatic va organiza Stagiu practic de inițiatori și instructori în escaladă coordonat de antrenor, formator Justin Ionescu.
Cost stagiu: 1500 lei
INIȚIATOR ESCALADĂ SPORTIVĂ
Obiectiv: Stagiul are ca scop formarea și testarea aspiranților în vederea obținerii calificării de inițiator în escaladă. Se urmărește dezvoltarea aptitudinilor pedagogice și deprinderilor tehnice necesare pentru a iniția, integra și îndruma, în condiții de securitate, o grupă de 4 cursanți pentru a parcurge în maniera cap de coardă, a traseelor de escaladă de o lungime de coardă (max 45m), cu grad de dificultate 4- 6 (UIAA).
Structura Ciclului de Formare:
Ciclul de formare al inițiatorilor în escaladă presupune parcurgerea următoarelor etape:
– Înscriere;
– Test practic de escaladă;
– Curs de siguranță în escaladă;
– Stagiu practic și metodic de escaladă la structura artificială sau la stancă;
– Examinarea finală
Condiții generale pentru înscrierea la Stagiul de INIȚIATOR de ESCALADĂ Sportivă:
– vârsta minimă 18 ani;
– diplomă de bacalaureat;
– minim 2 ani de activitate alpină specifică (în domeniul escaladei sau alpinismului)
– declarație pe proprie răspundere, prin care să se specifice că solicitantul calificării de inițiator nu a cauzat, în trecut, vreun eveniment în domeniu (alpinism, escaladă, drumeție) care să fi avut ca urmare accidentarea gravă a vreunei persoane.
Condiții specifice: Pentru acceptarea preliminara, aspirantul la obținerea calificării de inițiator în escaladă sportivă trebuie să posede un nivel mediu al măiestriei sportive, certificat prin traseele alpine sau de escaladă parcurse, anterior înscrierii. Pentru aceasta, solicitantul va prezenta un C.V. care va pune accentul pe traseele alpine și de escaladă parcurse, calificările și calitățile care-l recomandă pe acesta pentru acceptarea sa la cursurile de formare.
Dosarul de înscriere va cuprinde:
– cerere de înscriere;
– declarație de participare pe proprie răspundere;
– adeverința medicală – apt pentru practicarea escaladei;
– copie după diploma de bacalaureat;
– CV alpin.
EXAMINAREA: Practică: se va face la stagiului (la stancă și/ sau la panou), necesar pentru a obține carnetul de inițiator și va consta în parcurgere a minim 3 trasee cotate cu 6 din 5 propuse pentru examinare și va fi evaluată de instructorul/antrenorul ce încadrează stagiul, cu calificativul admis sau respins.
Teoretică: va consta într-un examen scris care va cuprinde elemente de siguranța ascensiunilor și a deplasării în teren muntos (se exceptează condițiile hivernale), pedagogia predării și tehnică. Examenul teoretic cuprinde 10 întrebări, fiecare dintre aceste corespunzând 100 puncte și, pentru a-l promova, candidatul trebuie să obțină minim 90 de puncte din maxim 100.
Conținutul stagiului
1. Echipamentul utilizat în escaladă sportivă
1.1 Prezentare și descriere
- hamul, cască
- espadrilele, săculețul de magneziu, carbonatul de magneziu
- coarda dinamică, buclele echipate, carabinierele utilizate în escaladă
- sistemele de asigurare (nodul semicabestan, coșuleț, reverso, gri-gri, opt rapel, etc),
1.2. Utilizare (greșeli frecvente ce pot apărea în utilizarea acestuia)
1.3 Întreținere
2. Siguranța în escaladă;
Aspecte teoretice (factor de cădere);
Asigurarea capului de coardă;
Asigurarea secundului;
Asigurarea punctelor intermediare;
Mijloace de asigurare intermediare utilizate în escaladă sportivă (pitoane, ancore mecanice și chimice);
Recuperarea buclelor și a corzii de ascensiune;
Cățărarea în maniera top-rope (manșă);
Regruparea și coborârea din traseele de escaladă (rapelul);
Noduri, utilizate curent în escaladă sportivă.
3. Tehnică
Tehnici de bază (Regula celor trei puncte de sprijin/ Echilibru, Mână și picior opus);
Tehnica de bouldering: noțiuni;
Tehnici specifice: cățărarea în opoziție (bavareză, spraitz, ramonaj), deplasarea statică și dinamică, dublarea prizelor, abordarea prizelor în maniera “peste și pe sub mână”, schimbul picioarelor pe priză, încrucișarea picioarelor, poziționarea picioarelor în funcție de centrul de greutate.
Tactica – abordarea tactică a traseelor de escaladă. (asigurarea, odihna în trasee, etc)
Competentele inițiatorului: Acesta poate iniția, încadra și îndruma o grupă de maxim 4 persoane, cel mult pentru a merge cap de coardă pe trasee de escaladă de maxim o lungime de coardă, care nu depasesc gradul de dificultate 6 (UIAA), dar numai sub îndrumarea și supravegherea unui instructor de escaladă (în cadrul stagiilor conduse de instructor). De asemenea, poate să conducă procesul de selecție în cadrul clubului în care activează. Inițiatorul de escaladă nu poate încadra grupe la faleze al căror acces presupune trecerea peste văi sau pante înzăpezite, văi alpine cu grad de dificultate și peste altitudinea de 1700m.
INSTRUCTOR ESCALADĂ SPORTIVĂ, stagiu practic ALPIN SPORT CARPATIC
Obiectiv: Stagiul realizat de ALPIN SPORT CARPATIC are ca scop calificarea unor cadre apte să organizeze, să conducă, să controleze și mai ales să dezvolte procesul de predare a escaladei la toate nivelurile, să intervină sau să îndrume în situații dificile, să participe la dezvoltarea escaladei.
Structura Ciclului de Formare ALPIN SPORT CARPATIC:
Ciclul de formare ALPIN SPORT CARPATIC al instructorilor în escaladă presupune parcurgerea următoarelor etape:
– Înscriere;
– Curs de siguranță în escaladă;
– Stagiu practic și metodic de escaladă la structură artificială sau la stâncă;
– Examinarea finală.
Condiții generale pentru înscrierea la Stagiul de INSTRUCTOR de ESCALADĂ Sportivă:
– adeverința de inițiator;
– certificat de acordare a primului ajutor;
– declarație pe proprie răspundere, prin care să se specifice că solicitantul calificării de instructor nu a cauzat, în trecut, vreun eveniment în domeniu (alpinism, escaladă, drumeție) care să fi avut ca urmare accidentarea gravă a vreunei persoane;
– cerere de înscriere;
– declarație de participare pe proprie răspundere;
– adeverință medicală – apt pentru practicarea escaladei;
– CV alpin;
Condiții specifice: Pentru acceptarea preliminară la obținerea calificării de instructor în escaladă sportivă, aspirantul trebuie să posede un nivel mediu al măiestriei sportive, certificat prin traseele alpine sau de escaladă parcurse, anterior înscrierii. Pentru aceasta, solicitantul, va prezenta un C.V. care va pune accentul pe traseele alpine și de escalada parcurse, calificarile si calitatile care-l recomanda pe acesta pt acceptarea sa la cursurile de formare.
Conținutul stagiului
1. Stagiu la panou
- Lucru cu 4 cursanți;
- Plan de lecții;
- Încălzire și revenirea organismului după efort;
- Predarea elementelor de escaladă și boulder;
- Elemente de siguranță la sală.
Examinarea:
- Test de măiestrie sportivă în escaladă – parcurgerea la vedere a 3 din 5 trasee de escaladă grad 7;
- Examen teoretic de siguranță în escaladă.