Tabăra urbană de cățărare sau de ce copilul tău ar trebui să se cațere
Mulți părinți caută modalități diverse de a-și implica copiii în activități care să îi țină departe de ecrane tactile. Escalada este o opțiune perfectă. Este o activitate unică, palpitantă, care îi ajută pe copii să-și dezvolte atât abilități fizice, cât și psihice precum conștientizarea spațială, coordonarea, memoria, răbdarea, puterea de concentrare și reziliența. Cățăratul oferă, de asemenea, o experiență unică, care îi ajută să își depășească limitele și să construiască încrederea și independența.
Pe parcursul verii, juniorii sunt invitați să descopere verticala în București, în condiții de siguranță alături de profesioniști. Echipa Carpatic și NoGravity Club organizează tabăra urbană de cățărare, dedicată copiiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 14 ani.
Participanții vor urma trei module individuale de progres a câte cinci zile fiecare, fiecare modul având grade de dificultate succesive. Pe lângă acestea, copiii vor beneficia de activități educative conexe precum vizitarea Muzeului Cotroceni sau a Grădinii Botanice. Aceste module sunt menite să consolideze bazele escaladei și a bouldering-ului, care vor transforma orice participant într-un cățărător competent indoor.
„ Escalada sportivă este unul dintre cele mai complexe sporturi, provocând atât fizicul, cât și mentalul. Când vine vorba de fizic, escalada se apropie cel mai mult de gimnastica practicată pe verticală. Când vorbim de mental, escalada nu antrenează numai memoria și strategia de parcurgere a traseelor, ci și autocontrolul și depășirea limitelor” ne spune Alexandru Codreanu, de la NoGravity Club, instructor escaladă și ghid montan autorizat, specializat în lucrul cu copii și adolescenți de peste 22 de ani.
Programul taberei de escaladă:
NIVELUL I – Inițiere în escaladă
- Prima zi: familiarizare cu escalada, stretching
- A doua zi: antrenament tehnic + stretching
- A treia zi: vizitarea unui magazin de echipament montan și familiarizarea cu echipamentul de escaladă / alpinism și montan în general
- A patra zi: escaladă, cu accent pe volum de mișcări
- A cincea zi: antrenament tehnic + stretching
NIVELUL II – Cățărătorul competent
- Prima zi: lecții de asigurare în sistem manșă (top rope), noduri
- A doua zi: cățărare în sistem manșă (top rope) cu simulare cap de coardă (lead climbing). Lecții de asigurare în sistem manșă (top rope)
- A treia zi: relaxare activă și educativă: vizitarea Grădinii Botanice
- A patra zi: cățărare în sistem manșă (top rope) cu simulare cap de coardă (lead climbing). Lecții de asigurare în sistem manșă (top rope)
- A cincea zi: cățărare în sistem cap de coardă (lead climbing)
NIVELUL III – Bouldering
- Prima zi: școala căderii, introducere în bouldering
- A doua zi: tehnica în bouldering
- A treia zi: relaxare activă și educativă: vizitarea Muzeului Cotroceni
- A patra zi: trasee mai dificile de bouldering, cu accent pe optimizarea mișcărilor
- A cincea zi: volum de trasee de bouldering
Costul pentru un nivel este de 550 RON și 1500 RON pentru întregul program (3 module).
Pentru mai multe informații și înscrieri ne puteți contacta la: 0720 328 888 | contact@nogravity.ro
De asemenea, vă puteți înscrie completând acest formular.
Activitățile de escaladă și bouldering se vor desfășura în sala noastră.
„ Punctele noastre forte sunt echipa de instructori calificați, o varietate de trasee și un cadru care încurajează perfecționarea și dezvoltarea continuă. Cel mai important element, când vine vorba de a-i prezenta acest univers unui copil este nimeni altul decât instructorul. Pentru această tabără, suntem încântați de colaborarea cu Alex Codreanu, unul dintre cei mai buni instructori de escaladă, care are o vastă experiență cu lucrul cu copiii. De asemenea, la Carpatic găzduim multe activități/evenimente complementare, organizăm inclusiv petreceri pentru copii – toate acestea într-un cadru sigur și controlat” ne spune Bogdan Dudău, managerul sălii și fostul Președinte al Federației Române de Alpinism și Escaladă între 2008 – 2014.
Alexandru Codreanu, organizatorul taberei urbane, completează „Carpatic este în prezent sala cu cel mai bun know-how când vine vorba de inițiere și perfecționare în escaladă și bouldering la nivel de juniori și tineret. Tinerii sportivi care vin din urmă sunt o permanentă sursă de inspirație pentru noi toți! De Bogdan mă leagă peste 27 de ani de activitate în care, datorită experienței sale de antrenor și manager al sălii, mi-a fost mentor. ”