Un pas mic pentru om, un salt mare pentru România.

Interviu cu echipa care a pornit în prima expediție românească de cățărare în stil Big Wall din Asia Centrală.

Am descoperit cât îmi este de dragă escalada acum un an, la Carpatic. Aici am cunoscut mulți oameni pasionați, profesioniști, de la care am învățat multe. Și încă o fac, este un proces continuu. Aici l-am cunoscut pe Ionuț Papa ca antrenor. Aș putea să scriu multe despre el, însă mulți dintre voi îl cunoașteți. Cred că avem aceeași imagine. Un om extraordinar și prea modest pentru câte știe. Acum câteva săptămâni am aflat că o să pornească în prima expediție românească de cățărare în stil Big Wall în zona Karavashin, Kyrgyzstan (Asia Centrală ), alături de Alex Manoliu, pe care îl știu din vedere. Am auzit numai lucruri bune despre el. Cum să las o asemenea veste să treacă pe lângă comunitatea Carpatic (și nu numai) ? Această expediție este o premieră pentru România și merită toată atenția noastră. Așa că, săptămâna trecută, i-am invitat să ne răspundă la câteva întrebări, iar ei, așa cum m-am așteptat, au fost deschiși să fie intervievați în pofida faptului că mai aveau câteva zile înainte de plecare.

I-am rugat pe băieți să ne recomande două melodii  din playlist-ul pregătit pentru cele trei zile pe care le vor parcurge până în BaseCamp. Vă invit să lecturați interviul ascultând una sau chiar toate piesele în ideea că o să cuprindem, poate, și mai bine, măcar o parte din atmosfera expediției.

Ionuț:  Muse – Hysteria și Wardruna – Raido. Parkour=))).

Alex: Iron Maiden – Afraid to shoot strangers  și Fleetwood Mac – Dreams .

Le-am adresat un calup de întrebări menit să primească răspunsuri care să ne ajute să îi cunoaștem mai bine pe Ionuț și Alex.

Ionuț Papa: Absolvent de Psihologie,  metamorfozat în cățărător full time. Prima amintire legată de sportul ăsta este de prin 2017 când alături de niște prieteni am ieșit să cățărăm și să bem o bere ( cu accentul pe bere). La mine în schimb, accentul a fost pe cățărat și a rămas același și acum. Am căutat prin amintiri și prima poza pe social media legată de cățărat am descris-o ca fiind for a good state of mind– încă mi se pare o descriere potrivită și unul dintre motivele pentru care fac sportul ăsta.  Mai sunt comunitatea, bucuria reușitei, formarea unei gândiri outside the box, dar și eșecul, lupta cu egoul. Cățăratul este un puzzle – o dată ai piesele de pe perete, iar apoi ai piesele din capul tău,  ce alegi să lași să te definească- încrederea în tine sau temeri și convingeri. Puse cap la cap acolo unde trebuie, you get it done. Și pentru că îmi place atât de tare sportul ăsta,  am decis că vreau ca și alții să descopere cât de tare este, așa că acum sunt full time instructor de escaladă și alpinism.

Alex Paul Manoliu: Mă cațăr din 2007, deci cam de 17 ani. Nu am cum să uit acele prime amintiri. Am început cățăratul în Rarău, la stâncă ( cea mai apropiată sală de orașul meu natal era la 200 km). Îmi amintesc foarte bine cât eram nevoit să merg pe jos pentru a ajunge la cățărat. Neavând alte metode, urcam cca 16 km până la Pietrele Doamnei ,uneori și doar pentru o zi. Alteori cu bagaje de câteva zile, destul de grele. Pe vremea aia nu știam noi de fast and light. Eram mai mult slow and heavy:). ”

Ați ales Asia Centrală pentru că…

Alex:  Totul a plecat de la o poză cu pereții din zona Aksu, care arăta într-un mare fel. Apoi, am realizat că zona este fix aceea de unde a fost răpit Tommy Caldwell. Am avut mixed feelings, ca să zic așa, dar se pare că frumusețea pereților și potențialul lor au depășit anumite frici de a merge acolo. Un alt factor important a fost caracterul de expediție în adevăratul sens – departe de civilizație, logistica complicată, fără  servicii de heli etc. Mă atrage acest commitment.

Ionuț: Pe mine m-a sunat Alex pe la începutul anului să mă întrebe dacă vreau sa mergem în Asia la cățărat. Singurul meu neuron a fost capabil doar de un cuvânt: da.

Chimia grupului este vitală. Cum ai ales coechipierul?

Ionuț pentru că…

Alex: Aici este puțin mai complicat. Am trecut recent printr-un divorț, ca sa zic asa. Eu și partenerul meu din ultimii 5-6 ani am decis să luăm o pauză.

Așadar, am fost nevoit să gasesc pe cineva pentru viitoare proiecte, inclusiv ăsta. Inițial trebuia să fim 3 în echipă, dar am rămas doar eu ți Ionuț, din anumite motive. Pe Ionuț îl știu de 4-5 ani și am observat evoluția lui constantă și îi apreciez dedicarea si motivația.Am lucrat destul de mult în cadrul CAR București cu el și am rămas impresionat de calitățile sale, atât sportive cât și umane. L-am cooptat în acest proiect ținând cont de acestea, realizând că ne înțelegem foarte bine și mă va scoate pe sus din trasee 🙂. În acest duo, eu am ceva mai multă experiență, dar el este o clasă peste mine în ceea ce privește calitățile sportive. Ne completam bine și după această lună cred că vom fi mai sudați. Sau nu ne vom mai suporta. Bănuiesc că asta rămâne de văzut…

Alex pentru că…

Ionuț: Eu și Alex n-avem o istorie lungă de cățărat împreună. Ne stim de câțiva ani, însă drumurile noastre s-au intersectat mai rar ca parteneri de cățărat . În schimb, am participat împreună la ateliere tehnice în cățărat în Clubul Alpin București, am colaborat și mi-au plăcut determinarea și implicarea sale. La  antrenamente în perete pentru expediția asta am observat că ne completăm și avem obiective bine stabilite și suntem orientati spre soluții, iar Alex deține un set de cunoștințe mai amplu pe baza căruia eu pot să lucrez și să ne atingem obiectivul.

Cum v-ați pregătit, mental și fizic, pentru această expediție?

Ionuț: Pregătirile s-au axat predominant pe manevrele de coardă si tehnică.  Fiind prima dată când amândoi facem o expeditie de big wall, a trebuit să găsim prin trial and error ce metode funcționează mai bine, care sunt eficiente și ne permit să ne mișcăm rapid. A trebuit să decidem ce echipament merită să folosim și ce nu. Partea de cățărat în sine a venit pe plan secundar deoarece local nici stânca, nici stilul nu permit un antrenament specific. În Asia ne vom lovi de granit și fisuri aproape perfect perpendiculare. Ce ma ajuta pe mine, mental, este să mă văd din perspectivă de outsider.  Tot ce am practicat ca tehnici, traseele parcurse până la momentul expediției îmi oferă o temelie solidă, pe care expediția asta se poate baza.

Alex: Mental nu prea poți să te pregătești pentru așa ceva. Nu la noi în țară. Din păcate, lipsa pereților similari constituie un dezavantaj. Motivația există și mergem acolo încercând să facem ce putem noi mai bine. Fizic, ne-am antrenat cum am știut noi mai bine, punând accent pe pregătire fizică generală și power endurance. Am făcut și câteva antrenamente similare cu ce ne așteptam să găsim acolo (mult hauling, cățărare artificială). Am deschis și un traseu nou în Peretele Animalelor, Postavaru. O componentă principală în antrenamentul făcut a fost și limitarea accidentărilor, preferând să ajungem acolo odihniți și fără probleme specifice sportului.

Știu din surse sigure că întreg procesul de pregătire a fost o aventură în sine.

Puteți sa îmi spuneți, pe scurt, câte ceva despre logistică?

Alex: Da, cam așa este. Vom pleca cu cca 127 kg de bagaj din țară, la care mai adăugăm circa 110 kg de bagaj în Osh ( mâncare, baterie auto pentru stocare energie, ceva bere, benzină etc). Aventura pentru pregătirea celor necesare a durat undeva la trei luni. Să organizăm totul cu agenția, să procurăm toate materialele dedicate (haulbaguri, portaledge, corzi, etc), să găsim finanțări. O importanță deosebită o au sponsorii și partenerii noștri, fără de care nu ne-am fi descurcat. Pe această cale dorim să le mulțumim.

Înainte de Perestroicrack ce alte rute ați parcurs?

Ionuț: Personal, nu m-am perindat atât de mult în afara țării, însă am avut ocazia să îmi perfecționez cunoștințele în doua tabere internationale, UIAA- una de iarnă și una de vară, în Franța , alături  de FFCAM. Îmi place să mă aventurez în traseele locale prin Bucegi sau Piatra Craiului.

Alex: Beyond good and evil, Chamonix; Cassin,Dolomiți; Comici-Dimai, Dolomiți.

Care credeți că o să fie provocarea odată ajunși acolo și câte zile o sa fiți pe perete?

Ionuț: Cred că provocarea va fi să menținem grija echipamentului. O coardă tăiată de stâncă, o cască spartă sau echipament ud pot compromite expediția. Un alt factor va fi vremea, de care depindem pentru a putea avea șansa să facem ceva.

Alex: Cred că cea mai mare provocare o va consitui vremea. Vom avea nevoie de câteva zile să înțelegem particularitățile zonale. Accesul la prognoze este limitat, având în vedere cât de remote este zona. Pe perete vom sta cât vom putea. Avem un obiectiv principal, care necesită minim două nopți în perete. Avem în vedere deschiderea unei noi rute, care va mai necesita patru – cinci  nopti în perete, în funcție de lungimea ei.

Radiografia traseului este cam așa…

Alex: Planul pentru Perestroika este să îl parcurgem în trei zile dus- întors. Două zile de cățărat și una de retragere. În prima zi trebuie să cățărăm 12 LC și în a doua zi 13 LC+200 m de creastă. Pauze de masă nu există, le faci din mers…

Cât despre instalarea Portaledgeului – setarea lui este destul de rapidă, având în vedere că deținem ultimul model de portaledge, cu mult îmbunătățit. Instalarea sa ia cam 10 minute, cu tot cu fly, cu tot cu reglarea lui și instalarea propriu zisă în el – cam o oră. Ne-am antrenat destul de mult pentru hauling, fiind zona unde se poate pierde cel mai mult timp. Am eficientizat la maxim sistemele în așa fel încât să nu pierdem timp. Din momentul în care regrupam, undeva la 5 minute ne ia să putem începe să tragem haulbag-ul. Cu reglaje, cu filat corzi etc.

În această aventură palpitantă (chiar așa este) prin care totodată promovați si alpinismul românesc, ați spus că o să deschideți și o nouă ruta. Ce presupune asta?

Ionuț: Eu am descoperit recent, în cadrul antrenamentelor, ce înseamnă să deschizi o rută nouă,  ground-up. În Cheile Râșnoavei am avut un antrenament în care am instalat și portaledge-ul  pentru prima data outdoor, iar planul a fost să deschidem o linie nouă în Peretele Animale. Aici am vazut ce înseamnă să creionezi o linie, să alegi locul potrivit pentru asigurări,  să faci progresia verticală folosind echipamentul specific. E o muncă colosală, dar este și foarte rewarding să îți croiești drum pe unde doar apa,  furnicile și iarba au mai fost. Și a fost motivația de care aveam nevoie să știu că vreau să stau la baza peretilor din Aksu și să creionam o linie nouă .

Alex: Presupune foarte multă muncă și foarte multe pericole. În același timp este cea mai rewarding chestie pe care o poți face în alpinismul de perete. O premieră ground-up într-o zonă ca Aksu. Să stai la baza peretului și să creionezi o rută de cățărare pe unde nu a mai fost nimeni. Fiecare metru urcat este o supriză și în același timp, o provocare. Este un proces lung, anevoios și plin de necunoscute. Pentru a putea realiza acest lucru ai nevoie de o linie care să permită o ascensiune logică cât și de foartă multă motivație și mai multa logistică (corzi de rezervă, ancore, bormașină, echipament dedicat pentru artificial etc ). Cred că cel mai simplu putem rezuma prin: trebuie sa VREI.

Marea mea îngrijorare. Aveți ce mânca, mamă? Voi și astronauții, mâncare la plic, dar…cafea,  aveți cafea? Apă? Presupun că este calculat fiecare litru cu maximă precizie.

Alex: Ionuț nu bea cafea, dar eu fără ea nu supraviețuiesc. În tabăra de bază vom avea cafea și în perete bem 3 in 1. Sper să găsim pe acolo :)).

Apa este cel mai greu lucru în big wall. Iei prea multă și te îngreunează, iei prea puțină și te vei da jos din traseu. Vom calcula apa necesară în funcție de traseu, cât ne așteptăm să stăm în perete. Un minim de 2.5 litri de persoană, pe zi. Mâncarea liofilizată  este baza pentru cină. Am programat câteo cină pe zi, caldă. Dimineața uscături, pe parcusul zilei dulciuri, semințe, fructe uscate. În total avem mâncare la plic pentru 11 nopți.

Ionuț: Alex se ocupă de logistica asta. Eu nu beau cafea. Recunosc însă că, în cadrul unui antrenament în perete, Alex a luat 3 in 1 și am gustat… ce să zic e bun, cred că din ăla o să pregătim la comun=)))

Am nevoie de o retrospectivă a experienței voastre din Karavshin, Asia Centrală, așa că vă aștept să vă întoarceți acasă cu bine. Mult succes să aveți: prize bune, coardă-ntinsă și vreme  bună.

***

Puteți să le urmăriți progresul pe paginile dedicate de Instagram și pe cea de Facebook. Din când în când, o să ne țină la curent. Vă încurajez să îi susțineți fiindcă merită din plin, mai ales că ceea ce au ales să facă este o premieră pentru România, iar eforturile lor în a cuceri peretele din zona Karavshin sunt imense. Sunt sigură că acesta este abia începutul…

Anca Truțeskov